octavian tudose

Dialog

Kevin Carter (13 Septembtie 1960 Johannesburg – 27 Iulie 1994)

Carter a început să lucreze ca fotograf de week-end de sport în 1983. În 1984 s-a angajat să lucreze pentru Star Johannesburg pentru a demasca separarea(apartheid¹) din Africa de Sud.
Carter a fost primul care a fotografia o execuţie publică prin „spanzurare” în Africa de Sud, la mijlocul anilor 1980. El a comentat mai târziu în priviinţa imaginilor:
„I was appalled at what they were doing. I was appalled at what I was doing. But then people started talking about those pictures... then I felt that maybe my actions hadn't been at all bad. Being a witness to something this horrible wasn't necessarily such a bad thing to do.”
(„Am fost îngrozit de ceea ce faceau. Am fost îngroziţi de ceea ce făceam. Dar, apoi, oamenii au început să vorbescă despre acele poze ... apoi m-am simtit ca poate actiunile mele nu a fost deloc rele. Fiind un martor la ceva atat de oribil, nu a fost neapărat un astfel de lucru atât de rau de făcut.”)
Aflat în sudul Sudanului în apropiere de Oraşul Ayod, Carter zăreşte un copil mic sudanez, fetiţa s-a oprit să se odihneasca în apropierea unui centru unde părinţii ei se luptau pentru cateva porţii de mâncare, între timp un vultur s-a aşezat lângă aceasta. Carter a aşteptat în jur de 20 minute cu speranţa ca vulturul işi va deschide aripile, dar acesta nu a facut-o. Carter a cedat si a facut fotografia, după care a alungat vulturul, cu toate acestea el a fost criticat pentru că doar a fotografiat şi nu a ajutat fetiţa:
„The man adjusting his lens to take just the right frame of her suffering might just as well be a predator, another vulture on the scene.”
„ Omul care işi ajustează lentila pentru a face cadrul ideal despre suferinţa acelei fetiţe poate fi considerat şi el un prădător, fiind alt vultur în acea poveste”
Fotografia a fost vândută la New York Times, fotografie care a apărut pentru prima dată, pe 26 martie 1993. Practic, peste noapte sute de oameni care au cumpărat ziarul se întrebau dacă copilul a supravieţuit, langa imagine era un editorial ce spunea ca fata avea suficientă forţă pentru a se îndepărta de vultur, doar că soarta ei finală este necunoscută.
La 2 aprilie 1994 Nancy Buirski, editor de imagine la New York Times, l-a sunat pe Carter să-l informeze că a câştigat premiul cel mai râvnit pentru fotojurnalism. Carter a fost distins cu Premiul Pulitzer pentru Fotografie de pe data de 23 mai 1994 de la „Columbia University's Low Memorial Library”.
_______________________________
Apartheid¹ - Apartheidul (care în limba afrikaans înseamnă separare) este un sistem social, politic şi economic rasist impus de guvernele minorităţii albe din Africa de Sud de-a lungul secolului XX. Apartheidul prevedea segregarea raselor (locuirea separată) iar majorităţii negre i se interzicea, printre altele, dreptul la vot şi libera circulaţie. În sens larg, apartheidul desemnează politica de separare a comunităţilor etnice sau rasiale diferite. Practica apartheidului a fost frecvent pusă în practică în istoria modernă.

Fotografia cu care Kevin Carter a câştigat premiul Pulitzer in 1994.

Un alt punct de vedere
Un alt punct de vedere ar fi cel al fotojurnalistului Joao Silva care l-a însoţit Carter în Sudan, a dat o versiune diferită a evenimentelor într-un interviu cu un ziarist şi scriitor japonez Akio Fujiwara, interviu care a fost publicat in cartea lui Fujiwara sub numele „The Boy who Became a Postcard” („Baiatul ce a devenit o carte postala”).
Potrivit lui Silva, ei (Carter şi Silva) s-au dus la Sudan cu Organizaţia Naţiunilor Unite la bordul Operation Lifeline Sudan care a aterizat în Sudanul de Sud pe 11 martie, 1993. ONU le-a spus că urmează să decoleze din nou în 30 de minute (timpul necesar pentru a distribui produse alimentare), aşa că au alergat prin împrejurimi căutând subiecte pentru fotografiat. ONU a început să distribuie de mancarea. Silva s-a dus în căutarea luptătorilor de gherilă, în timp ce Carter nu s-a îndepărtat mai mult de câteva zeci de metri de la avion.
Din nou potrivit spuselor lui Silva, Carter a fost destul de şocat fiind prima oara când acesta a văzut o situaţie foamete cu toate acestea a inceput sa faca mai multe fotografii copiilor care suferă de foamete. Părinţii copiilor erau ocupaţi cu primirea proviziilor, astfel încât aceştia şi-au lăsat copiii nesupravegheaţi pentru câteva momente. Aceasta a fost şi situaţia fetiţei din fotografia făcută de Carter. Un vultur a aterizat în spatele fetei. Pentru a le obţine pe cele două în focus, Carter a abordat scena foarte lent, astfel încât să nu se sperie vulturul şi a făcut o fotografie de la aproximativ 10 metri, a mai făcut câteva fotografii după care vulturul a zburat.
Moarte

La 27 iulie 1994 Carter a condus la râul Braamfonteinspruit, în apropiere de un câmp şi de Centrul de Studii, un loc în care se juca atunci când era copil, şi-a luat viaţa legând un furtun de la ţeava de eşapament a maşinii sale, iar celălalt capăt trecându-l prin fereastra laterală. A murit intoxicat cu monoxid de carbon, la vârsta de 33.
Fragmente ale biletului lasat cand s-a sinucis:

„ I am depressed ... without phone ... money for rent ... money for child support ... money for debts ... money!!! ... I am haunted by the vivid memories of killings and corpses and anger and pain ... of starving or wounded children, of trigger-happy madmen, often police, of killer executioners...I have gone to join Ken¹, if I am that lucky."
„ Sunt deprimat ... fara telefon ... bani pentru chirie ... bani pentru pensia alimentară ... bani pentru datorii ... bani! ... Sunt bântuit de amintirile vii, de asasinate, cadavre, furie şi durere ... de foame sau de copii răniţi, de nebuni cu trăgaciul sensibil , de multe ori poliţişti, de călăi ucigaşi ... Eu am plecat să mă alătur lui Ken , asta daca sunt norocos. "
______________________________

Ken¹- Ken Oosterbroek (14 februarie 1963 - 18 aprilie, 1994), a fost un fotojurnalist detaşat în Africa de Sud şi membru al bang-bang Club. El a lucrat pentru Star de la Johannesburg. A câştigat numeroase premii fotografie pentru munca sa.Oosterbroek a fost ucis într-un schimb de focuri în comuna Thokoza.

Abordare Personala

În abordarea mea încerc să transpun posibilitatea că fotojurnalistul Kevin Carter nu s-ar fi sinucis şi şi-ar fi continuat viaţa, această abordare contine 5 posibile scenarii.
1.    Alcoolul
2.    Întoarcerea
3.    Detaşarea
4.    Moartea

Fiecare scenariu este viziunea mea asupra vieţii lui Kevin Carter şi cum l-ar fi afectat pe acesta in timp, de la remuşcări la imposibilitatea de a opri autodistrugerea inevitabilă de sine a acestuia.
Cu siguranţă nimeni aflat in deplinătatea facultăţilor sale mentale nu ar fi putut trăi, sau continua să trăiască fără remuşcari după această experienţă cutremuratoare de a asista la astfel de scene de violenta, foamete şi mizerie.
     Mulţi fotoreporteri se întorc afectati din zonele de conflict, se întorc afectaţi asemănător militarilor repartizaţi în Gulf, care reîntorşi in zonele de pace, au diverse manifestari inexplicabile la nivel psihic, cum ar fi flash-backuri, oboseală, pierderi de memorie, dureri musculare ş.a., aceste afectiuni au capatat un nume„Gulf War Syndrome” Dacă pot spune si fotojurnaliştii sufera de Sindromul zonelor de conflict. Aceste probleme duc în final la diferite manifestări cronice.

1.Alcoolul

Kevin Carter s-ar fi întors acasă cu flash-backuri, diferite trăiri cutremurătoare încearca sa uite tot ce i s-a întâmplat. Nu reuşeşte începe să îşi ocupe timpul cu diverse ocupaţii dar la lăsarea serii când ajunge acasă punând capul pe pernă inchizând ochii, acestuia incep să îi ruleze prin minte toate momentele trăite în Sudan, chipul fetiţei si aripile vulturului încep încet sa il obsedeze din ce in ce mai tare. În final nu mai suportă amintirile şi găseşte soluţia de a se refugia în alcool.

2. Întoarcerea

Chinuit de memorie, obsedat de amintiri, obosit de mii de scenarii în priviinţa copilului fotografiat (daca este viu sau mort), Carter se intoarce in Sudan in cautarea raspunsurilor, ajuns acolo el este capturat de „rebeli” si întemniţat, întrebat ce cauta acolo acesta le spune ca a venit să vadă copilul pe care l-a pozat. În acest scenariu sfîrşitul lui Carter rămâne necunoscut la fel ca cel al fetiţei.

3.Detaşarea

Dezgustat de ce a făcut, Carter işi sparge aparatul de fotografiat in speranţa ca acest gest il va salva. Din păcate asta nu l-a ajutat sa treaca peste, el sfârşind in mod tragic ca in primul scenariu si anume inecat in alcool.

4.Moartea

Dupa toate aceste incercari(Alcoolul, Întoarcerea, Detaşarea şi Regretul) eşuate de scapare Carter işi dă seama că nu mai poate face nimic în această privinţa, el incepe sa moara încet, pentru a termina cu acest cosmar Carter recurge la ultimul gest al său, acela fiind sinuciderea.

Centrul Cultural German din Iaşi
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi, b-dul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor

"Zidul"
Expoziţie de fotografie

Alex Albişteanu, Nicuşor Apostu, Sorin Aruştei,
Octavian Barnea, Daniel Bejenaru, Eugen Brodner,
Adrian Bulgariu, Alin Chelariu, Liviu Chirica,
Irina Ciuc, Anamaria Ciucanu, Irina Creţu,
Ovidiu Diaconu, Adrian Gârneaţă, Tiberiu Huideş,
Ionuţ Ignat, Cosmin Ivaşcu, Alina Lăpuşneanu,
Gloria Luca, Tudor Manolache, Dan Mititelu,
Gianina Morozan, Robert Nemţanu, Lucian Nistor,
Cătălin Pârău, Alexandru Popa, Antoaneta Popa,
Iolanda Popa, Iustinian Popa, Ecaterina Şchiopu,
Mădălina Toderaşcu, Octavian Tudose, Cristian Ţibu.

Invitat: Alexander Rubel,
directorul Centrului Cultural German din Iaşi.

Vernisaj: marţi, 1 decembrie 2009, ora 19.45.
Perioadă: 1 - 15 decembrie 2009.

Peste 100 de fotografii, realizate de 33 de autori, sunt reunite într-o expoziţie dedicată celei de a 20-a aniversări a căderii Zidului Berlinului.